Un consilier de rang înalt al președintelui Emiratelor Arabe Unite a confirmat vineri că decizia țării de a părăsi grupul organizația producătorilor de petrol OPEC a fost luată cu intenția de a crește producția dincolo de cotele stabilite de aceasta, transmite Reuters.
Anwar Gargash, consilierul diplomatic al șeicului Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite, a declarat că decizia de retragere din OPEC, anunțată luna trecută, a fost pregătită timp de trei ani.
Vorbind vineri la conferința Globsec de la Praga, Gargash a declarat că decizia luată de guvernul de la Abu Dhabi se bazează pe convingerea că lumea se apropie de „toamna erei hidrocarburilor”, ceea ce înseamnă că statul din Golf trebuie să își maximizeze veniturile din petrol cât timp mai poate.
Emiratele Arabe Unite au ieșit oficial pe 1 mai apartenența din OPEC, organizație din care au făcut parte timp de aproape 60 de ani.
Câți barili de petrol produc zilnic Emiratele Arabe Unite













