Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a modificat normele privind clasificarea structurilor de cazare și alimentație publică, precum și procedurile pentru acordarea licențelor și brevetelor de turism, transmite MEDIAFAX.

Noile reguli, publicate în Monitorul Oficial din 8 iulie, urmăresc adaptarea legislației la evoluția pieței turistice, simplificarea procedurilor administrative și extinderea digitalizării, fără a reduce standardele de calitate și siguranță pentru turiști.

- articolul continuă mai jos -

Hotelurile și pensiunile vor avea criterii noi de clasificare

Potrivit actului normativ, criteriile de clasificare au fost revizuite pentru a reflecta schimbările din industria turismului. Au fost eliminate cerințele considerate depășite și introduse altele noi, adaptate standardelor actuale.