Rugul din Moygashel Foto: Alan Lewis Belfast / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Poliția din Irlanda de Nord a arestat joi un bărbat pentru că a instalat o machetă a unei moschei, împreună cu mesaje ostile Islamului, în vârful unui rug, cu ocazia unei sărbători tradiționale printre loialiști, nord-irlandezii care vor ca Irlanda de Nord să rămână în componența Marii Britanii, informează AFP.

Bărbatul de 56 de ani a fost arestat pentru încălcarea legii privind ordinea publică, a transmis poliția locală.

Afișe pe care scria „Securizați frontierele” și „Puneți capăt amenințării Islamului radical” au fost puse pe rugul format din paleți, iar inscripția „Fascismul islamic” acoperă fațada moscheii în miniatură.

Rugul a fost ridicat în satul Moygashel, unde anul trecut, pe un rug asemănător, a fost pusă o barcă cu manechine care reprezentau imigranți, împreună ca afișul „Opriți bărcile”.