Făgăraș Fest începe vineri, 10 iulie, la Sebeșu de Sus din județul Sibiu, și timp de trei zile au loc concerte, drumeții, dezbateri și activități în natură la poalele Munților Făgăraș. Programul include peste 30 de tururi ghidate, concerte susținute de Vița de Vie, R.O.A. și Filarmonica de Stat din Sibiu, dar și activități pentru copii și proiecții de film în aer liber.

- articolul continuă mai jos -

Festivalul este organizat de Fundația Conservation Carpathia, în parteneriat cu Primăria Racovița, și își propune să promoveze natura și comunitățile locale din zona Munților Făgăraș, locuitorii comunei Racovița beneficiind, de altfel, de acces gratuit la festival.

Organizatorii au publicat și un ghid cu principalele reguli de acces și recomandările pentru participanți.

Participanții sunt sfătuiți să descarce biletele pe telefon înainte de sosire, deoarece semnalul mobil în zona Valea Moașei poate fi fluctuant. Cei înscriși la tururile ghidate trebuie să își valideze biletul cu cel puțin 10 minute înainte de plecare, iar copiii sub șapte ani și locuitorii comunei Racovița beneficiază de acces gratuit. Copiii sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult, iar adolescenții între 14 și 18 ani pot participa doar cu acordul scris al părinților.