PNL a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul Congresului Extraordinar din 21 iunie 2026, iar până la o soluție definitivă a instanței, activitatea partidului se va desfășura conform Statutului adoptat la Congresul din iulie anul trecut.

„Respectăm decizia instanței și notăm că este vorba despre un act provizoriu, în raport cu care ne vom exercita dreptul de apel.

- articolul continuă mai jos -

Până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, activitatea Partidului Național Liberal se va desfășura conform statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025.

Precizăm de asemenea că instanța nu a dat dreptate contestatarilor, ci a decis, în mod provizoriu, suspendarea unor hotărâri și decizii ale PNL până la judecarea pe fond a speței”, se arată în comunicatul PNL.