Partidul Național Liberal (PNL) a transmis marți o reacție oficială după ce Curtea de Apel București a decis, definitiv, suspendarea efectelor Congresului Extraordinar al partidului. Reprezentanții PNL subliniază că această măsură este una temporară și că vor epuiza toate căile legale pentru a-și susține legitimitatea.

Conform comunicatului transmis de formațiunea politică, suspendarea rămâne în vigoare doar până la soluționarea definitivă a cauzei pe fond. PNL încadrează hotărârea ca fiind doar „o etapă dintr-un proces mai amplu în Justiție” pe care intenționează să îl continue.

- articolul continuă mai jos -

Conducerea PNL își exprimă regretul față de hotărârea judecătorilor, susținând că aceasta intră în contradicție directă cu voința exprimată democratic de membrii de partid. Cu toate acestea, liberalii asigură că respectă deciziile Justiției, dar își vor apăra drepturile pe cale legală.

Totodată, PNL transmite un mesaj dur cu privire la eventualele influențe externe, punctând că nu va tolera imixtiuni din partea altor formațiuni politice: