Autoritatea franceză din domeniul concurenţei a estimat miercuri că societatea americană Meta, proprietară a reţelelor de socializare Facebook şi Instagram, „prejudiciază grav” presa franceză şi îi „exacerbează poziţia precară” prin neplata conţinuturilor acesteia din urmă, în pofida prevederilor din mecanismul drepturilor conexe, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Practicile Meta pot constitui „un abuz de poziţie dominantă”, consideră Autoritatea pentru Concurenţă din Franţa, care a dispus companiei americane să „negocieze cu bună-credinţă” cu ziarele şi agenţiile de presă pentru a le remunera, afirmă această instituţie într-un comunicat.

Autoritatea franceză de supraveghere a concurenţei a fost sesizată în 2025 de două organizaţii colective ce reprezintă sute de instituţii media franceze, respectiv Alianţa pentru Presa de Informaţii Generale (APIG) şi Drepturile Conexe ale Presei (DVP).

APIG reprezintă circa 300 de cotidiane naţionale şi locale, în timp ce DVP are rolul de a colecta şi distribui drepturile conexe către membrii săi, care sunt peste 300 şi reprezintă 850 de publicaţii şi agenţii de presă (inclusiv AFP).