Secretarul general al NATO Mark Rutte și președintele SUA Donald Trump Foto: Marin Ludovic/Pool/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Șefii de stat și guvern prezenți la Summitul NATO au adoptat declarația finală a reuniunii în care reconfirmă angajamentul aliaților față de Articolul 5 care prevede apărarea colectivă în caz de atac asupra unui stat membru. Totodată, NATO recunoaște că Ucraina contribuie la securitatea nord-atlantică și promite un ajutor considerabil Kievului pentru a face față invaziei ruse.
„Noi, șefii de stat și de guvern ai Alianței Nord-Atlantice, ne-am reunim la Ankara pentru a reafirma angajamentul nostru de neclintit pentru apărarea colectivă, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington, și pentru relația transatlantică. Un atac împotriva unuia dintre noi reprezintă un atac împotriva tuturor”, stipulează punctul 1 al declarației.
Textul confirmă progresele înregistrate în creșterea cheltuielilor pentru apărare, menționându-se că, în 2025, aliații europeni și Canada au crescut investițiile cu peste 139 de miliarde de dolari.
„Astăzi, în Ankara, anunțăm noi achiziții în valoare de 50 miliarde USD și ne angajăm să extindem capacitatea de producție colectivă și să colaborăm cu industria pentru a accelera inovarea. Vom continua să lucrăm pentru a elimina barierele comerciale în domeniul apărării între Aliați și pentru a valorifica parteneriatele NATO”, se spune în document.














