Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că în următoarea perioadă se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, derulate cu finanțare din fonduri europene și guvernamentale în mai multe zone din Capitală.

„Aceste investiții sunt esențiale pentru creșterea siguranței și eficienței sistemului de alimentare cu energie termică. Lucrările au durate diferite de realizare, în funcție de complexitate”, precizează reprezentanții Companiei Municipale Termoenergetica București.

- articolul continuă mai jos -

Se vor efectua următoarele lucrări:

1. Pe rețeaua termică primară, la conducta cu diametrul de 500 mm, pe Șoseaua Panduri, se vor executa lucrări de modernizare ce vor afecta Sectorul 5 în integralitate. Lucrările sunt prevăzute în cadrul Lotului 5, Obiectivul 14, parte a obiectivului de investiții „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București” și impun sistarea furnizării apei calde menajere către 55 de puncte termice (845 de blocuri, 42.238 de apartamente), în perioada cuprinsă între 13.07.2026 și 18.07.2026.