Ţările NATO sunt aproape de un acord vizând extinderea spre Europa de Est şi Turcia a unei reţele de conducte de combustibil care datează din epoca Războiului Rece, în ideea de a se asigura că aceste ţări pot fi aprovizionate cu combustibil în situaţii de criză, transmite Bloomberg, citat de Agerpres. Proiectul e crucial pentru apărarea României, Poloniei, țărilor baltice și a fost promovat puternic de Grecia.
- articolul continuă mai jos -
Inițial, țările care nu erau beneficiare, precum Franța, Spania, Italia și Canada, și-au exprimat rezervele cu privire la costul, durata implementării și supervizarea unui proiect cu un orizont de 25 de ani. Apoi, Turcia a adoptat o poziție cu adevărat paradoxală, scrie publicația elenă Kathimerini. În ciuda faptului că ar beneficia de proiecte în valoare de 2 miliarde de euro pe teritoriul său, a căutat sistematic să amâne aprobarea unei propuneri în acest sens. A solicitat oficial o nouă evaluare a studiului militar din punct de vedere al costurilor, însă, conform unor informații demne de încredere obținute de Kathimerini, principala preocupare a Turciei a vizat părțile proiectului care consolidează rutele grecești de aprovizionare și interconectarea acestora cu Bulgaria și România. Ankara a insistat, însă, asupra necesității revizuirii întregului proiect, ceea ce a provocat o puternică nemulțumire Poloniei, care, la rândul ei, a „blocat” aprobarea declarației comune. Sub presiunea timpului, s-a găsit o soluție de compromis, care prevede continuarea negocierilor, cu termenul de referință 22 iulie.














