Ancheta penală aflată în desfășurare trebuie să stabilească rapid toate responsabilitățile și circumstanțele care au condus la situația de la Dumbrava, județul Bihor, transmit reprezentanții USR printr-un comunicat. „Dincolo de componenta penală, însă, modul în care instituțiile statului au acționat înainte, în timpul și după evacuarea forțată a beneficiarilor ridică întrebări serioase privind respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile și coordonarea intervenției autorităților”, mai transmit reprezentanții USR.
- articolul continuă mai jos -
Pentru a clarifica aceste aspecte, parlamentarii USR au solicitat informații oficiale de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Avocatul Poporului, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC), DIICOT, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Sănătății și Poliția Română.
USR solicită răspunsuri clare la câteva întrebări esențiale:
Beneficiarii și-au exprimat în mod liber și informat consimțământul pentru transferul către alte centre?











