Parlamentarii USR de Diaspora, deputatul Iulian Lorincz și senatorul Cătălin Bochileanu, au depus o inițiativă legislativă care le conferă cetățenilor străini căsătoriți cu români dreptul de a solicita cetățenia română, chiar dacă nu domiciliază în România.
Proiectul modifică Legea cetățeniei, astfel încât persoanele căsătorite și care conviețuiesc în străinătate cu cetățeni români să poată solicita cetățenia română, cu condiția ca mariajul să fie înregistrat în registrele românești de stare civilă de cel puțin 10 ani. În prezent, legea condiționează acordarea cetățeniei de o perioadă îndelungată de ședere în România, fără a ține cont de situația soților care conviețuiesc în afara țării.
- articolul continuă mai jos -
„România trebuie să fie alături de cetățenii săi, indiferent unde au ales să trăiască. În ultimele decenii, foarte mulți români și-au întemeiat familii în afara granițelor, alături de cetățeni ai altor state, iar statul român are datoria să le respecte această alegere. Nu este firesc ca soții lor să fie excluși de la posibilitatea de a solicita cetățenia română doar pentru că domiciliul familiei este în altă țară. Într-o lume în care mobilitatea este o realitate, legătura cu România nu poate fi măsurată doar prin adresa din buletin. Sunt familii care vorbesc românește, își cresc copiii cu respect pentru cultura și tradițiile noastre și își doresc ca această legătură cu România să fie recunoscută și de statul român”, susține deputatul Iulian Lorincz.






