Casă de schimb valutar, FOTO: Background / Bankoo / Dreamstime.com

Yenul japonez s-a menținut marți în apropierea celui mai scăzut nivel din ultimele patru decenii, însă traderii sunt circumspecți privind posibilitatea unei noi intervenții a autorităților japoneze pentru a sprijini moneda națională, transmite Reuters.

Yenul s-a depreciat puternic la începutul sesiunii de tranzacționare, însă s-a apreciat apoi cu 0,2%, recuperând o parte din pierderi. Cu toate acestea, a rămas la un curs de 161,75 yeni pentru un dolar, un nou minim după cel atins săptămâna trecută, de 162,84 yeni pentru un dolar.

În raport cu lira sterlină, moneda națională a Japoniei a coborât la cel mai slab curs din 2007 încoace. Marți a ajuns până la 217,20 yeni pentru o liră, înainte de a recupera o parte din pierderi.

Un euro era cotat ultima dată la 184,99 yeni, după ce moneda zonei euro se apreciase cu 0,5% față de cea a Japoniei în ședința precedentă.