sursa foto: PwC România

ANAF a publicat, pe 2 iulie, două Ordine care schimbă în mod semnificativ modul în care companiile vor trebui să gestioneze prețurile de transfer începând cu tranzacțiile aferente anului 2026. Primul transformă dosarul prețurilor de transfer într-o obligație anuală de raportare electronică pentru marii contribuabili, iar al doilea recalibrează regulile privind acordurile de preț în avans (APA), deschizând posibilitatea de a obține certitudine fiscală și pentru tranzacții deja derulate, prin mecanismul de roll-back.

Pentru companiile cu tranzacții relevante cu persoane afiliate schimbările cresc nivelul de conformare cerut, dar pe de altă parte oferă un instrument prin care efortul suplimentar poate fi transformat într-un avantaj.

Dosarul prețurilor de transfer trebuie pregătit indiferent dacă este sau nu inițiată o inspecție, în condiții specifice

Până acum, marii contribuabili pregăteau dosarul prețurilor de transfer și îl prezentau autorităților fiscale doar atunci când erau solicitați să o facă, de regulă în contextul unei inspecții fiscale. Începând cu anul 2026, dosarul va trebui întocmit anual și depus electronic la ANAF, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), într-un termen specific.