Un scenariu îngrijorător este analizat cu atenție de experții NATO. Potrivit acestuia, un armistițiu în Ucraina ar putea crește pericolul pentru statele membre ale alianței. Un summit NATO foarte important va avea loc în Turcia, transmite MEDIAFAX.

Strategii NATO avertizează că un armistițiu între ucraineni și ruși ar putea fi o capcană, potrivit The Kyiv Independent. Experții spun că un armistițiu ar oferi Ucrainei o pauză foarte necesară, dar ar putea pune în pericol securitatea statelor NATO de-a lungul frontierei cu Rusia.

- articolul continuă mai jos -

Concret, rușii ar avea timp să-și întărească și să-și modernizeze armata ceea ce s-ar transforma într-o mare amenințare pentru statele din vecinătate.

Rușii își modernizează deja infrastructura militară din vestul și nord-vestul țării, iar o armată întărită ar crește amenințarea în apropierea granițelor baltice și nordice.