Fostul premier Florin Cîțu a reacționat la materialul G4Media privind filiera de aprobare a vaccinurilor anti-COVID din perioada pandemiei și ne-a transmis un drept la replică în care își precizează poziția.

În esență, Florin Cîțu susține că nu a fost implicat direct în procedurile de achiziție a vaccinurilor și nici în negocierile de la Comisia Europeană, ci a fost doar informat.

- articolul continuă mai jos -

Cât privește notele de informare primite de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare (CNCAV), și pe care el scria „De acord” sau „Da”, sub semnătură și ștampilă, Florin Cîțu susține că el își exprima acordul doar ca să analizeze oportunitatea achiziției și nu reprezenta în sine o decizie de achiziție, atribut care aparținea Ministerului Sănătății.

Și totuși, susținerile de acum ale lui Florin Cîțu par a intra în contradicție cu poziționările sale de atunci. Una dintre notele de informare primite de premier de la CNCAV, prin care se propunea achiziția a încă 8 milioane de doze Pfizer, poartă data de 11 ianuarie 2021.