Planificarea insuficientă, cumpărăturile făcute la întâmplare și strategiile de marketing folosite de supermarketuri îi determină pe mulți consumatori să cheltuiască mai mult decât este necesar, transmite Mediafax. Specialiștii spun că schimbarea câtorva obiceiuri poate reduce semnificativ factura de la cumpărături.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este mersul la cumpărături fără un plan sau fără o listă. Specialiștii citați de MSN recomandă stabilirea meniului pentru câteva zile și verificarea alimentelor deja existente în frigider și cămară. Astfel pot fi evitate achizițiile inutile, produsele cumpărate în dublu exemplar și risipa alimentară.
- articolul continuă mai jos -
De asemenea, cumpărăturile făcute pe stomacul gol favorizează achizițiile impulsive, în special ale produselor mai scumpe și cu un conținut caloric ridicat.
Experții atrag atenția că amplasarea produselor pe rafturi este gândită pentru a influența deciziile cumpărătorilor. Produsele cu marjă mare de profit sunt, de regulă, plasate la nivelul ochilor, în timp ce variantele mai ieftine se află pe rafturile inferioare.







