Statele Unite marchează, la 4 iulie, împlinirea a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Cu acest prilej, ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a transmis un mesaj dedicat aniversării și relației dintre Statele Unite și România, anunță Mediafax.

Diplomatul a amintit că, în urmă cu 250 de ani, 56 de patrioți au semnat Declarația de Independență la Philadelphia, asumându-și riscuri majore pentru susținerea noului stat. El a afirmat că acest moment a reprezentat începutul unei etape definitorii în istoria Statelor Unite.

- articolul continuă mai jos -

„Acum două sute cincizeci de ani, un mic grup de patrioți s-a adunat în Philadelphia pentru a semna o filă de pergament. Cu cele 56 de semnături, ei și-au jurat unul altuia că își vor pune în joc viețile, averile și onoarea sacră în sprijinul Declarației de Independență, dând astfel startul la ceea ce președintele Trump a numit „cea mai măreață călătorie politică din istoria omenirii.”

Potrivit ambasadorului, aniversarea este un prilej de reflecție asupra idealurilor fondatoare ale Americii și asupra rolului diplomației. Darryl Nirenberg a precizat că Ambasada SUA la București promovează în România programul „Freedom 250”, parte a unei inițiative globale dedicate valorilor libertății, democrației și independenței.