Aproape jumătate dintre americani nu știu ce marchează aniversarea a 250 de ani de la înființarea Statelor Unite, care va fi celebrată pe 4 iulie 2026, potrivit unui sondaj realizat de Cato Institute în colaborare cu Morning Consult, transmite Mediafax.
Doar 53% dintre respondenți au identificat corect că aniversarea comemorează adoptarea Declarației de Independență din 1776, în timp ce 46% au declarat că nu cunosc semnificația evenimentului. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 2.253 de adulți americani, înaintea Zilei Independenței și a celebrării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite.
- articolul continuă mai jos -
În ciuda lacunelor privind educația civică, majoritatea respondenților spun că au o imagine pozitivă despre Statele Unite, conform datelor furnizate de Cato Institute.
Astfel, 86% dintre americani afirmă că sunt recunoscători că sunt cetățeni ai SUA, iar 79% spun că sunt mândri de acest lucru. Totodată, 76% au o opinie favorabilă despre întemeierea Statelor Unite, iar 70% consideră că principiile pe care a fost construită țara rămân relevante și astăzi. De asemenea, 61% cred că America este în continuare „țara oportunităților”, iar 74% spun că Visul American este realizabil pentru ei personal.












