Scandal cu săbii și bâte în Sibiu: Patru adolescenți au fost reținuți pentru tentativă de omor după ce au bătut un bărbat de 30 de ani. Victima va avea nevoie de o lună de îngrijiri medicale, susțin procurorii.
”Autorii au prevăzut și acceptat că prin acțiunile lor pot suprima viața persoanei vătămate, și astfel faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor. O altă persoană de sex masculin, în vârstă de 18 ani, în data de 30.06.2026, în jurul orei 22.45, i-a transportat pe cei 4 autori, cu un autoturism de culoare portocalie, în cartierul Avantgarden, susnumiții având asupra lor bâte și săbii și mergând în acea locație cu intenția de a-l agresa fizic pe persoana vătămată, susnumitul ajutând astfel în mod intenționat autorii la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tentativă de omor”, se arată în comunicatul procurorilor.
- articolul continuă mai jos -
Comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu
Prim procuror adjunct Simion Dan Octavian, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: La data de 30.06.2026, organele de cercetare penală au fost sesizate prin apel 112 cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.








