Un bărbat de 48 de ani suspectat că a tras cu o armă de foc asupra a patru persoane, în municipiul Lupeni, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat, între altele, de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie și încălcarea ordinului de protecție, au transmis, luni, polițiștii hunedoreni.

Incidentul a avut loc duminică după-amiază pe o stradă din Lupeni, iar cele patru victime, între care și membri ai familiei agresorului, se aflau într-o mașină.

„În fapt, polițiștii au fost sesizați, în data de 7 iunie, în jurul orei 17:20, de către o femeie în vârstă de 58 de ani, din Lupeni, cu privire la faptul că ginerele său, în vârstă de 48 de ani, din județul Galați, ar fi tras cu un pistol asupra ei, a soțului său de 64 de ani (din Lupeni), a fiicei sale de 32 de ani și a unui bărbat de 26 de ani (ambii din județul Galați)”, a precizat IPJ Hunedoara, citat de Agerpres.

Cele patru victime au fost transportate de urgență la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, ulterior femeia de 58 de ani fiind externată.

Celelalte trei persoane se află în continuare în spital, două dintre acestea fiind în afara oricărui pericol. Bărbatul de 64 de ani este în stare instabilă.