Problemele urinare care apar brusc pot fi provocate de o afecțiuni preexistente, dar care să nu fi produs manifestări. Controalele periodice și analizele uzuale pot contribui la depistarea acestora din timp, astfel încât să fie tratate corespunzător.
La 58 de ani, Andrei a aflat că suferă și de alte afecțiuni după o intervenție chirurgicală pentru ruptură de menisc. Operația a decurs fără incidente, însă după îndepărtarea sondei urinare a constatat că nu mai putea urina deloc. A fost nevoie de montarea de urgență a unei sonde pentru evacuarea urinei, însă aceasta reprezenta doar o soluție provizorie. Hotărât să afle cauza retenției urinare, Andrei s-a programat pentru consult, în urma recomandărilor primite de la mai mulți medici, la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR.
- articolul continuă mai jos -
În urma consultației și a investigațiilor efectuate, diagnosticul a fost clar. Retenția urinară era provocată de un adenom de prostată, o afecțiune caracterizată prin creșterea în volum a prostatei și comprimarea uretrei, ceea ce îngreunează eliminarea urinei. Tot atunci, medicul a identificat și un hidrocel bilateral, reprezentat de acumularea de lichid în jurul ambelor testicule. Pentru adenomul de prostată, Conf. Dr. Constantin Gîngu i-a recomandat lui Andrei procedura Rezum, o terapie minim invazivă cu vapori de apă. Mai mult, medicul i-a explicat că în același timp operator poate să trateze și hidrocelul, evitând astfel o nouă intervenție și o nouă anestezie.









