Guvernul rus a decis închiderea a șapte puncte de trecere a frontierei feroviare cu Finlanda, Estonia și Letonia, potrivit unui decret publicat marți de autoritățile de la Moscova, citat de The Moscow Times.

Măsura a intrat în vigoare la 1 iulie și suspendă tranzitul persoanelor, vehiculelor și mărfurilor prin punctele de frontieră vizate.

- articolul continuă mai jos -

Cinci dintre acestea sunt situate la granița cu Finlanda, în timp ce Estonia și Letonia sunt afectate fiecare de închiderea câte unui punct de trecere feroviar.

Autoritățile ruse nu au oferit explicații privind motivele deciziei și nici nu au precizat cât timp vor rămâne închise aceste puncte de frontieră.