Ora 11.55: Dosarul este judecat de judecatoarea Mihaela Luciani. Avocatul PNL, ca si in procesul de ieri, este Valeriu Stoica, fost ministru al Justitiei in anii ’90. Avocata disidentilor este Ana Maria Jantea
Articol inițial: Astăzi se judecă la Tribunalul București al doilea proces din seria celor deschise de către gruparea anti-Bolojan împotriva PNL. Este vorba de procesul în care disidenții contestă hotărârile Congresului Extraordinar al PNL, după ce ieri s-a judecat dosarul în care sunt contestate hotărârile Coniliului Național ce a precedat congresul și al cărui verdict este așteptat tot azi, la ora 15. Miza acestei serii de procese este intenția disidenților din PNL de a împiedica într-un final excluderea lor din PNL.
- articolul continuă mai jos -
Cei 18 reclamanți sunt Monica Anisie, Andrei Baciu, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Sorin Câmpeanu, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Sorin Prișcă, Rusu Sebastian, George Scarlat, Dragoș Soare, Ionuț Stroe, Thuma Hubert, Adrian Veștea și Mihail Veștea.
Pârâți sunt Partidul Național Liberal, președintele partidului Ilie Bolojan, și fostul secretar general Dan Motreanu, actualmente prim-vicepreședinte PNL.












