Luna aceasta, un studiu publicat în prestigioasa revistă The Lancet, a adus cea mai puternică dovadă de până acum că vaccinarea anti-HPV poate schimba radical viitorul unei generații. Cercetarea a arătat că, în Marea Britanie, între 2020 și 2024, nu s-a mai înregistrat niciun deces cauzat de cancerul de col uterin la femeile cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani. Acestea fuseseră vaccinate la 12-13 ani, într-o campanie națională de vaccinare cu o acoperire de 80-90% pentru populația de această vârstă. Fără vaccinare, arată studiul, raportându-se la datele statistice din anii anterior, s-ar fi înregistrat circa 23 de decese la intervalul de vârstă menționat. Efectul protector al vaccinului este cu atât mai mare cu cât vaccinarea este făcută înainte de începerea vieții sexuale, când organismul dezvoltă cel mai puternic răspuns imun. În România, unde sunt diagnosticate zilnic nouă cazuri noi de cancer de col uterin, iar cinci femei își pierd viața în fiecare zi din cauza acestei boli, concluziile studiului reprezintă o veste excepțională și un argument solid pentru vaccinarea fetelor și a băieților. Despre cum se transmite HPV, ce tipuri de cancer provoacă, de ce vaccinul trebuie făcut cât mai devreme și de ce protecția este importantă inclusiv după începerea vieții sexuale, vorbește dr. Anca Vasile, medic specialist în pediatrie și medicina familiei, cu o experiență de peste 25 de ani.Totul Despre Mame: Ce este HPV și cum apare în corpul unei persoane?Dr. Anca Vasile: HPV-ul este un virus foarte răspândit, care produce infecții cu transmitere sexuală, în mare parte. Se transmite prin contact sexual, dar și prin contact tegument pe tegument. În cazul unui contact sexual fără penetrare, virusul se poate transmite dacă există o leziune de continuitate și dacă există HPV la celălalt partener. De asemenea, se poate transmite inclusiv prin prin sex oral.Noi nu ne naștem cu HPV, deci el nu este în corpul nostru în mod normal. Dar, transmițându-se de la persoană la persoană, este posibil ca foarte multă lume să îl aibă. Virusul produce îmbolnăviri și poate determina apariția unor leziuni precanceroase, care se pot transforma în cancer. Este cel mai important factor în producerea cancerului de col uterin, dar nu numai.Ne putem da seama că ne-am infectat dacă știm că avem un partener HPV pozitiv sau dacă avem orice fel de leziune vaginală, vulvară, anală ori condiloame, acele veruci veneriene. Sunt niște excrescențe pe piele care apar, de cele mai multe ori, în zona inghinală, în zona perianală, chiar și pe fese sau între picioare. Sau, desigur, putem afla prin testare dacă avem sau nu HPV. CITEȘTE ȘI: Vaccinarea anti-HPV duce la un comportament sexual riscant? 9 mituri demontate de studii De la ce vârstă ar trebui să înceapă testarea pentru HPV? Imediat după începerea viații sexuale?Ar trebui să ne testăm dacă avem o suspiciune. Nu se face testare de screening dacă nu există niciun motiv și dacă știm că am folosit metode contraceptive, respectiv prezervativul. În acest caz, riscurile de infectare sunt mai mici. Nu este o testare de rutină sau obligatorie.Ce tipuri de cancer sunt provocate de HPV? Se vorbește aproape exclusiv despre cancerul de col uterin.Dr. Anca VasileCancerul de col uterin este primul și cel mai important. Din păcate, este și foarte agresiv. România este și în prezent pe primul loc în Europa la mortalitatea prin cancer de col uterin. În fiecare zi, în România, sunt descoperite nouă cazuri noi de cancer de col uterin, iar cinci paciente mor zilnic din cauza acestei boli. Este cel mai răspândit. Apoi, urmează cancerul vaginal, cancerul vulvar și cancerul anal. Acestea sunt cele patru tipuri de cancer din sfera aparatului reproducător. Foarte important este și cancerul orofaringian, adică acel cancer localizat în gât. La bărbați poate duce la cancer anal, cancer de penis și cancer orofaringian. CITEȘTE ȘI: Lege nouă: Vaccinarea anti-HPV va fi gratuită pentru copii și tineri, până la 26 de ani. De ce e important să ne vaccinămAveți paciente tinere diagnosticate cu cancer de col uterin? Datele arată că vârsta scade din ce în ce mai mult.Da, din păcate vârsta scade din ce în ce mai mult. Cea mai tânără pacientă pe care am avut-o avea 17 ani. Cu cât vârsta este mai mică, cu atât cancerul de col uterin este mai virulent și se poate ajunge până la necesitatea unei histerectomii.Leziunea de pe col, de obicei, nu doare. Ulterior, poate apărea durerea la contactul sexual, sau alte manifestări care să determine prezentarea la medic. Însă, cu cât pacienta este mai tânără, cu atât merge mai greu la medic și diagnosticul se pune mai târziu. De aceea este foarte important ca vaccinarea să fie făcută la o vârstă cât mai mică, înainte de expunerea la viața sexuală, adică înainte de expunerea la HPV. Vaccinul HPV este indicat de la 9 ani, atât pentru fete, cât și pentru băieți. La noi, compensarea începe de la 11 ani.Părintele poate spune: „Lasă, că nu și-a început viața sexuală. Îl facem pe la 18-19 ani.”Exact acesta este motivul pentru care insistăm asupra vaccinării timpurii. Părinții nu vor să accepte că adolescenții își pot începe viața sexuală. Debutul vieții sexuale nu înseamnă neapărat penetrare. Există contact între zonele genitale, există explorare, există curiozitate.Din păcate, rata de vaccinare este încă foarte mică la noi. La fete este în jur de 12,5%. Asta înseamnă că majoritatea sunt nevaccinate și pot transmite virusul mai departe. Băieții nevaccinați pot întâlni partenere nevaccinate și astfel se menține circulația virusului. Știți cum este medicina: te duci la doctor, ești bolnav, te tratează și te vindeci parțial, total sau uneori deloc. Vaccinarea înseamnă medicina victorioasă, adică nu ajungi să te îmbolnăvești.La noi în țară există foarte mulți pacienți care ar putea fi vaccinați. De exemplu, la categoria 11-14 ani sunt aproximativ 400.000 de fete eligibile pentru vaccin și 425.000 de băieți. Între 14 și 18 ani sunt sute de mii de adolescenți eligibili. Între 18 și 26 de ani sunt aproximativ 1,8 milioane de persoane care pot beneficia de vaccinare gratuită. Între 27 și 45 de ani sunt peste două milioane de persoane care ar putea fi vaccinate cu compensare de 50%.Deci părinții ar trebui să ia în considerare vaccinarea indiferent dacă au fete sau băieți.Bineînțeles. Părinții trebuie să înțeleagă că acesta este, în momentul de față, singurul mod prin care își pot proteja copiii împotriva unor forme de cancer. În condițiile în care rata de vaccinare la fete este în jur de 12,5%, este foarte probabil ca un băiat să întâlnească o parteneră nevaccinată. În plus, trebuie să îi protejăm și pe băieți de condilomatoză, de leziunile provocate de HPV și de cancer.Iar în ceea ce privește vârsta, părinții trebuie să știe că răspunsul imun este foarte puternic între 11 și 14 ani, atunci când copilul nu a fost expus la virus. După expunere, răspunsul imun rămâne foarte bun, dar nu mai este la același nivel.Una dintre fricile părinților este că vaccinarea anti HPV le-ar da copiilor „undă verde” să aibă parteneri multipli.Nu are absolut nicio legătură. Un copil sau un adult poate contracta HPV și de la un singur partener. Vaccinul nu protejează împotriva tuturor bolilor cu transmitere sexuală. Pentru celelalte infecții, protecția rămâne folosirea prezervativului. Vaccinul HPV protejează împotriva unor forme de cancer asociate infecției cu HPV.Un lucru pe care l-am remarcat totuși în ultimii ani este că deschiderea față de vaccinare este mai mare. Am foarte mulți copii vaccinați. Am familii întregi care se vaccinează în același timp, părinți și adolescenți. Am și mulți bărbați care aleg să se vaccineze chiar dacă pentru ei nu există compensare. Oamenii încep să înțeleagă importanța prevenției.Dar trebuie să vorbim mai mult despre acest vaccin, care este singurul mod prin care un părinte poate face ceva concret pentru a-și proteja copilul împotriva unor forme de cancer. La femei vorbim despre cancer de col uterin, cancer vaginal, cancer vulvar și cancer anal. La bărbați vorbim despre cancer anal, cancer de penis și, la ambele sexe, despre cancer orofaringian. Acesta este motivul pentru care trebuie să discutăm deschis despre vaccinare și să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru prevenție. CITEȘTE ȘI: Cancerul de col uterin se poate trata! Prin efectuarea a două teste de laborator acesta poate fi depistat la timp și vindecatExistă trei țări în lume care au reușit practic să elimine cancerul de col uterin.Australia, Suedia și Norvegia au eradicat cancerul de col uterin. Au vaccinat generații întregi: bunici, părinți și copii. În timp, efectele s-au văzut. În România, numai costurile indirecte generate de mortalitatea prin cancer de col uterin depășesc 53,9 milioane de euro anual.La noi în țară vaccinarea a crescut după introducerea compensării?Da. Vaccinarea gratuită pentru categoria 11-18 ani a început în decembrie 2023. Ulterior, în octombrie 2025, gratuitatea a fost extinsă până la vârsta de 26 de ani, 11 luni și 30 de zile, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. De asemenea, pentru femeile între 19 și 45 de ani există compensare de 50%. CITEȘTE ȘI: Totul despre vaccinarea împotriva HPV, care protejează de cancerul de colExistă persoane care spun: „Am început deja viața sexuală, ce rost mai are să mă vaccinez”?Este complet greșit. Dacă ți-ai început viața sexuală, ești expus și cu atât mai mult trebuie să te vaccinezi. Este posibil să fi intrat în contact cu o anumită tulpină de HPV, însă există foarte multe tulpini. Nu toate sunt la fel de agresive și nu toate sunt la fel de cancerigene precum cele nouă tulpini incluse în vaccin.Dar ideal este să te vaccinezi înainte de începerea vieții sexuale.Exact. Atunci organismul dezvoltă cea mai bună imunitate. În momentul în care nu ai fost expus, răspunsul imun este maxim și protecția poate dura toată viața. Chiar dacă ai fost deja expus și chiar dacă ai contactat o anumită tulpină, vaccinarea rămâne foarte utilă pentru că te poate proteja împotriva altor tulpini pe care le-ai putea contracta ulterior.Vaccinarea este recomandată chiar și pentru femeile care au același partener de 20 de ani și știu că nu are alte relații?Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc. Am avut o pacientă, asistentă medicală, căsătorită de 12 ani, într-o relație foarte bună cu soțul ei, care a făcut cancer de col uterin. Tocmai de aceea nu putem considera că existența unui partener unic elimină riscul. Și, indiferent câtă încredere avem într-o relație, nu putem controla întotdeauna toate situațiile.Singura cale prin care putem lua HPV este contactul sexual?Prin contact cu zonele genitale infectate și prin toate tipurile de contact sexual: vaginal, anal și oral. Dacă, de exemplu, există o leziune la nivelul pielii și există contact direct cu zona infectată a partenerului, transmiterea este posibilă. De aceea HPV este atât de răspândit. CITEȘTE ȘI: Metode noi de testare HPV pentru depistarea leziunilor de col uterinNu îl poți lua de pe colacul toaletei sau de pe o balustradă.Nu. În niciun caz. Aceste explicații sunt, de multe ori, doar încercări de a găsi o altă justificare. HPV nu se ia de pe colacul toaletei, de pe balustrade sau de pe alte obiecte. Se transmite prin contact direct cu zonele genitale ale unei persoane infectate.Ați spus că sunt nouă tulpini de HPV pe care vaccinul le acoperă. Mai există și alte tulpini care pot duce la cancer?Da, mai există și alte tulpini, însă vaccinul acoperă cele nouă tulpini considerate cele mai agresive și cele mai frecvent implicate în apariția cancerelor asociate HPV. Este vorba despre tulpinile 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58. Toate studiile realizate în ultimii peste 20 de ani au demonstrat că acestea sunt cele mai virulente și cele mai implicate în apariția cancerelor despre care am discutat.Este suficient să facem anual testul Babeș-Papanicolau?Este foarte bine să facem anual testul Babeș-Papanicolau, însă trebuie să înțelegem limitele acestuia. În primul rând, este un test de screening destinat doar femeilor. În al doilea rând, el vizează în principal cancerul de col uterin și leziunile precanceroase de la acest nivel. Ne poate ajuta să descoperim o leziune și să intervenim la timp, însă nu oferă protecție împotriva cancerului vaginal, vulvar sau anal. Iar pentru bărbați nu există un program de screening similar.Practic, la bărbați apar semnele atunci când boala este deja avansată.Exact. La bărbați apare frecvent ceea ce numim condilomatoză, adică veruci genitale. Sunt excrescențe care pot apărea în zona inghinală, perianală, pe fese sau pe penis. La început pot să nu deranjeze deloc și tocmai de aceea mulți bărbați nu merg la medic. CITEȘTE ȘI: Vaccinarea copiilor în 2026. Programul Național de Vaccinare și lista completă, de la 0 la 18 aniSe poate face testare și la bărbați?Da, se poate face din secrețiile uretrale. Însă, din experiența mea, foarte puțini bărbați aleg să facă această investigație. De cele mai multe ori se prezintă la medic atunci când leziunile devin dureroase, sângerează sau creează un disconfort important. Din păcate, atunci este deja târziu și leziunile sunt mult mai avansate. În general, bărbații ajung mai târziu la medic și tocmai de aceea vaccinarea este extrem de importantă.Atunci când sunt vaccinați nu mai transmit virusul.Exact. În primul rând sunt protejați ei înșiși împotriva unor forme de cancer și a leziunilor produse de HPV. În al doilea rând, nu mai transmit tulpinile incluse în vaccin, adică tocmai acele tulpini care sunt cele mai agresive și cele mai cancerigene.Practic, putem preveni multe dintre aceste probleme printr-un simplu vaccin.Da. Vaccinul se administrează în două doze la copiii între 9 și 15 ani. Cele două doze se fac la un interval de șase luni. După vârsta de 15 ani, sunt necesare trei doze. Se administrează prima doză, apoi a doua la două luni și a treia la patru până la nouă luni după a doua doză. Toate cele trei doze trebuie efectuate în maximum 11 luni.Ce se întâmplă dacă o femeie începe schema de vaccinare și rămâne însărcinată?În această situație vaccinarea se întrerupe temporar. După naștere, schema se reia de unde a rămas. Nu este nevoie să fie reluată de la început. CITEȘTE ȘI: Vaccinul împotriva cancerului de col, extins până la 45 de aniDacă o persoană află că are HPV, dar nu are cancer, ce poate face? Există tratament?Există tratamente suportive care urmăresc stimularea imunității. Se pot administra produse care susțin răspunsul imun al organismului. Însă acest lucru nu înseamnă că virusul este eliminat definitiv și nici că nu se poate reactiva ulterior. Nu vorbim despre un tratament curativ.Până la ce vârstă se poate face vaccinul?Practic, nu există o limită strictă de vârstă. Se poate face și la 60 de ani, și după menopauză. Însă beneficiul maxim se obține atunci când vaccinarea are loc înainte de expunerea la virus. De aceea recomandarea este să fie făcută cât mai devreme, începând cu vârsta de 9 ani și, în mod ideal, în perioada în care este și gratuită. Faptul că statul a decis să ofere gratuit acest vaccin ar trebui să ne spună foarte multe despre importanța lui. Există studii științifice solide care au demonstrat impactul HPV asupra sănătății.
De ce e important ca fetele și băieții să se vaccineze împotriva HPV încă din gimnaziu. Medic: „Cea mai tânără pacientă a mea cu cancer de col uterin avea 17 ani”
România, pe primul loc la mortalitatea prin cancer de col uterin. Dr. Anca Vasile: „Cea mai tânără pacientă a mea avea 17 ani”







