Imagini cu lotul 4 din autostrada Sibiu – Pitești au fost prezentate de secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, pe pagina sa de Facebook. Acesta a publicat luni imagini cu secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, lot pe care se va circula din luna august, cu 6 luni înainte de termenul prevăzut în contract, afirmă el.
- articolul continuă mai jos -
Lucrările de pe șantier au ajuns la un stadiu de execuție de aproape 94%. Pe înregistrarea video apare o simulare de parcurs cu mașina dinspre Pitești spre Sibiu, trecând şi prin tunelul Daniela.
„Între timp, a început realizarea finisajelor la portalurile de intrare. După cum vedeţi, nu mai este culoarea betonului, în cea mai mare parte. Vreau să mergem prin Tunelul Daniela – pe partea stângă–, pentru că prin Tunelul Alina – pe partea dreaptă – sunt lucrări în desfăşurare şi să nu deranjăm şantierul. Aici se realizează finisajele”, a explicat secretarul de stat în Transporturi în filmare. „Aş vrea să vedeţi puţin zona de cabluri, ce este în interior, în aceste canale special construite pentru cabluri. Sunt peste 70 de kilometri de cabluri care au fost montate în cei 1,35 km ai fiecărui fir de tunel”, a mai adăugat el.
Întrebat de un internaut când se dă în circulaţie noul lot de autostradă, Irinel Ionel Scrioșteanu a spus într-un comentariu: „În septembrie sau octombrie anul acesta, în funcţie de cât de repede şi bine se realizează testele şi verificările instalaţiilor şi echipamentelor din cele două fire de tunel în cadrul procedurilor de prerecepţie şi recepţie la terminarea lucrărilor”.







