Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan invocă, într-o postare pe Facebook, cinci decizii prin care premierul Ilie Bolojan ar fi „îngropat economia”. Bogdan susține că scăderea deficitului a fost doar un artificiu contabil în spatele căreia se ascund înrăutățirea firmelor românești și scăderea veniturilor populației.

Rareș Bogdan pornește de la constatarea că, în mai 2026, inflația a fost de 10,9%, față de 5,5%, în luna mai a anului trecut. „Inflația e de regulă opera guvernelor. Cine vă spune altceva, fură curent”, a comentat europarlamentarul. El menționează cinci „decizii-catastrofă” luate de guvernul Bolojan și prezintă totdată ceea ce ar fi trebuit făcut, în opinia sa.

Înghețarea salariilor, una din „deciziile catastrofă”

Prima „decizie-catastrofă” pe care o invocă europarlamentarul PNL este înghețarea pensiilor și salariilor din sectorul public ceea ce a dus la prăbușirea consumului, cu impact devastator asupra IMM-urilor.

„Marii retaileri și multinaționalele pot rezista unui trimestru de scădere a vânzărilor (dar au fost 3), micul comerciant dă faliment. Efectul austerității: încasările din accize și TVA au scăzut drastic. Colectarea era oricum la pământ. Cu firme închise, statul a pierdut din impozite, CAS, CASS”, scrie Bogdan.