Mai multe organizații neguvernamentale din Spania i-au îndemnat pe migranții fără documente să se înregistreze, într-un efort final pentru un proces special de regularizare în masă care a atras aproximativ un milion de persoane în doar câteva săptămâni și care urmează să se încheie marți, scrie Reuters.

În ultimele ore înainte de expirarea termenului, ONG-urile și-au intensificat eforturile de a contacta și consilia migranții care încă încercau să strângă documentele necesare pentru a solicita un permis de ședere de un an.

Aproximativ 840.000 de persoane lucrează la negru în Spania în acest moment și obținerea statutului legal poate dura mai mult de un an.

Organizațiile pentru drepturile omului CEAR și Cepaim au îndemnat migranții să depună cererile chiar dacă încă așteptau documentele necesare din țările de origine, precum Mali, Iran sau Venezuela.

„Efectuăm o verificare finală a tuturor persoanelor care au venit la birourile noastre și cărora le-ar fi putut lipsi unele documente la începutul procesului”, a declarat Elena Muñoz, coordonatoarea echipei juridice a CEAR.