Propunerea prim-ministrei vizează un sistem de reprezentare proporțională, cu crearea unui „premiu de majoritate” sub forma unor locuri suplimentare, care vor fi acordate coaliției politice care obține cele mai multe voturi, scrie Financial Times.
Giorgia Meloni insistă cu o reformă a sistemului electoral italian, criticată de partidele de opoziție care o acuză pe șefa guvernului că încearcă de fapt să-și asigure victoria la alegerile generale de anul viitor.
Înaintea unei dezbateri parlamentare care urmează să înceapă vineri, Meloni a declarat că modificările vor asigura un guvern stabil după ani de turbulențe politice care au caracterizat politica Italiei înainte de venirea sa la putere.
„Astăzi suntem considerați un pilon al stabilității în Europa. Ieri eram o Italie instabilă într-o Europă mai stabilă”, a declarat Meloni marți, în cadrul unui forum public.
„Cu siguranță nu vreau ca Italia să redevină instabilă”, a spus ea.












