După mai bine de un deceniu în Parlamentul European, Siegfried Mureșan este considerat unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai României în instituțiile europene. Spre deosebire de majoritatea liderilor politici de la București, care au trecut prin administrația publică, Parlament sau Guvern înainte de a ajunge la Bruxelles, Siegfried Mureșan și-a început ascensiunea direct în structurile Uniunii Europene și ale Partidului Popular European (PPE). Acum, el este vicepreședintele Partidului Popular European, este negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul buget UE și conduce și delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.

- articolul continuă mai jos -

Siegfried Mureșan s-a născut la 20 septembrie 1981, la Hunedoara. A absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba germană din cadrul Academiei de Studii Economice din București, după care și-a continuat studiile în Germania, unde a obținut un master în economie și management la Universitatea Humboldt din Berlin.

Vorbește fluent româna, germana, engleza și franceza.

Imediat după ce a terminat masterul, în 2006, a intrat într-un stagiu de 3 ani în Bundestag (Parlamentul German) unde a ajuns până la funcția de consilier al președintelui Comisiei pentru Afaceri Europene.