Apărarea antiaeriană rusă a doborât 660 de drone ucrainene în noaptea de joi spre vineri, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova, una dintre cele mai mari cifre înregistrate de la începutul conflictului, scrie AFP.

Aceste drone au fost distruse în special deasupra a peste zece regiuni, printre care și cea a Moscovei, precum și în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014, în Marea Neagră și în Marea Azov, a precizat ministerul.

Atac „masiv” în regiunea Tula

Una dintre țintele principale ale Forțelor Armate ale Ucrainei a fost regiunea Tula, situată la aproximativ 180 km sud de Moscova. Potrivit canalului de Telegram Astra, în orașul Novomoskovsk au fost atacate combinatul chimic Azot și centrala electrică locală, unde au izbucnit incendii, relatează Meduza.

În orașul Novomoskovsk s-au auzit, timp de câteva ore, explozii și zgomotul dronelor care zburau deasupra, au relatat canalele rusești de Telegram, conform Ukrainska Pravda.