Închiderea Consulatului României la Sankt-Petersburg a reprezentat o măsură de reciprocitate din partea Federației Ruse, a spus președintele Nicușor Dan joi, șeful statului precizând că nu va exista un răspuns din partea țării noastre.
Decizia Rusiei a venit după ce luna trecută România l-a expulzat pe consulul rus la Constanța și a dispus închiderea acestui consulat, ca urmare a prăbușirii dronei rusești peste un bloc din Galați.
„Imediat după ce a fost drona de la Galați, cu cei doi cetățeni români care au fost răniți, noi am închis Consulatul rus de la Constanța și am expulzat consulul, ceea ce a fost, în opinia mea, o măsură proporțională a României față de incidentul pe care l-am avut. Evident că, în mod diplomatic, lucrurile astea, această reciprocitate a măsurilor se întâmplă întotdeauna”, a declarat Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Gdansk, la finalul summitului Flancului Estic, potrivit Agerpres.
„Nu există o altă justificare a Rusiei pentru asta. Nu va exista din partea României un răspuns”, a precizat șeful statului.
Nicușor Dan spune, din Polonia: „Nu poți să te lupți cu sistemul când ești șeful sistemului” / Acuză că „niște lideri” și-au schimbat poziția între timp față de Tomac și Veștea










