Andrey Kosilin (dreapta), FOTO: Pagina de Facebook a Consulatului General al Rusiei la Constanța

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că România a decis să îl declare „persona non-grata” pe consulul Rusiei la Constanța și că reprezentanța diplomatică a Rusiei la Constanța va fi închisă. Decizia a fost luată după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc de apartamente din Galați.

Ultimele informații privind căderea dronei rusești pe teritoriul României sunt transmise LIVETEXT pe HotNews.

Deși președintele Nicușor Dan nu l-a numit pe diplomatul rus, site-ul MAE arată că este vorba de Andrey Kosilin. Acesta a fost numit în funcția de consul al Rusiei la Constanța în ianuarie 2023.

Presa rusă arată că acesta a absolvit în 1991 cursurile Universității de Stat din Moscova, cu specializarea Relații Internaționale.