Partidul Tisza al noului premier ungar Peter Magyar a depus marţi seară în parlament un proiect de lege menit să pregătească declasificarea dosarelor fostei poliţii politice comuniste, relatează agenţia MTI.

Conform proiectului de act normativ, va fi necesară efectuarea unei examinări cuprinzătoare a documentelor din arhivele serviciilor de securitate naţionale.

- articolul continuă mai jos -

Publicul, în special experţii care efectuează cercetări academice în acest domeniu, trebuie să se implice în această examinare, întrucât este singura modalitate care poate asigura că operaţiunea se desfăşoară în condiţii democratice şi că se va putea profita pe deplin de oportunitatea de studiere a informaţiilor, se arată în proiect, transmite Agerpres.

În baza acestuia va fi înfiinţat un comitet consultativ care va asista la examinarea documentelor clasificate, va formula recomandări specifice şi va informa publicul despre activităţile desfăşurate. Acest comitet va avea 11 membri, propuşi de miniştrii titulari ai portofoliilor legate de securitatea naţională şi de ministrul culturii.