Viktor Orban și Peter Magyar. Foto: Profimedia. Colaj: Ion Mateș / HotNews
Partidul de guvernământ din Ungaria, Tisza, a înaintat parlamentului un proiect de lege pentru desființarea unei instituții controversate înființate de guvernul fostului prim-ministru Viktor Orbán, care stigmatiza personalitățile din opoziție și jurnaliștii pentru că ar fi servit „interese străine”, scrie Reuters.
Biroul pentru Protecţia Suveranităţii (SPO) a fost creat în 2023 pentru a monitoriza riscurile legate de ceea ce partidul Fidesz al lui Viktor Orbán, aflat atunci la guvernare, descria drept „interferență politică nejustificată” din partea entităților străine.
Cu toate acestea, criticii au afirmat că acesta era un instrument de reprimare a disidenței, iar Comisia Europeană a lansat o procedură de încălcare a dreptului comunitar vizând legea care a stat la baza înființării agenției.
„Biroul pentru Protecția Suveranității nu îndeplinește nicio funcție publică reală, iar înființarea sa a servit unor intenții și interese pur politice”, se menționează în proiectul de lege, care a fost înaintat parlamentului marți seara târziu și a fost publicat pe site-ul forului legislativ de la Budapesta.











