Cristian Pîrvulescu a declarat că instituția prezidențială este sub un „atac permanent” și că Nicușor Dan a apărat-o prin acțiunile sale, „ceea ce ar fi făcut orice președinte”.
Politogul a vorbit, marți seară, la Euronews, despre decizia lui Ilie Bolojan de a-l coopta în echipa sa din conducerea PNL pe Robert Sighiartău, ales secretar general al partidului la congresul de duminică.
Această mutare, consideră Cristian Pîrvulescu, vine în contextul în care „Nicușor Dan a fost acuzat de către foștii săi susținători că este un MAGA deschis”, o referire la mișcarea „Make America Great Again” a președintelui american Donald Trump.
Politologul spune că Robert Sighiartău împărtășește această înclinație ideologică.
„Fusese adus de domnul Orban în 2017 și, între 2017 și 2021, a ocupat exact aceeași poziție. Domnul Sighiartău este, pe de o parte, un mare luptător împotriva restricțiilor, un politician care a avut foarte multe rezerve în legătură cu vaccinarea și care este un susținător deschis al MAGA și al președintelui Trump. De ce o fi făcut PNL asta? Pentru că PNL vrea să îl contracareze pe președintele Dan exact pe teritoriul pe care cred că președintele Dan s-a consolidat”, a declarat Cristian Pîrvulescu.











