Europarlamentarul Diana Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, a anunțat marți că i-a cerut președintelui Nicușor Dan să demisioneze, în timpul discuției dintre delegația formațiunii și șeful statului, care a avut loc la Palatul Cotroceni în cadrul consultărilor pentru desemnarea unui nou premier.
„I-am cerut și demisia, așa cum cere majoritatea poporului român. Noi vom continua să strângem semnături pentru suspendarea așa-zisului președinte neconstituțional și ilegal, Nicușor Dan, dar, departe de aceste lucruri, am discutat, pentru că, chiar în această situație, de uzurpare a calităților oficiale, avem și noi dreptul la o opinie, o opine juridică (…), am discutat, în primul rând, despre ceea ce se întâmplă în țară. Este pentru prima dată, din `46-`47, când ne mor oameni de foame, ceea ce este inacceptabil”, a declarat Șoșoacă, după ce a ieșit de la consultările de la Cotroceni.
Ea l-a acuzat pe Nicușor Dan că „a creat o prăpastie imensă între partidele politice și poporul român”.
Diana Șoșoacă a spus că în societate există „divizări, lupte pentru putere”.
„Cred că ar trebui să stăm cu toții la masă, și o lună, și două, și trei, până când ne punem de acord cu privire la un program de guvernare care să salveze această țară. Am mai solicitat să nu se mai ia în considerare ordinele fie de la Tel Aviv, fie de la Bruxelles, fie de la Washington. L-am rugat frumos pe domnul Nicușor Dan să se gândească la poporul român”, a mai declarat Diana Șoșoacă.










