Multă vreme, televizorul a fost dispozitivul în jurul căruia se strângea familia pentru un film, un meci, pentru TeleEnciclopedia sau pentru știrile de seară. În 2026, Samsung ne propune o schimbare: televizorul nu mai este doar un ecran pentru divertisment, ci devine interfața principală prin care întreaga locuință comunică, învață și se adaptează nevoilor utilizatorilor.

Această viziune, definită prin conceptul „AI Living”, transformă tehnologia dintr-o colecție de dispozitive separate într-un ecosistem inteligent în care televizorul, telefonul, ceasul și electrocasnicele lucrează împreună pentru a simplifica viața de zi cu zi. Rezultatul? Mai mult confort, experiențe de entertainment personalizate și un consum mai eficient al resurselor.

Televizorul care înțelege ce îți dorești

Țin minte foarte clar cum ne adunam sâmbătă seară în fața ecranului și așteptam începerea Surprizelor, dar și cum televizorul devenea mijloc de recompensă duminică dimineață: mic dejun, lapte cu cacao și desene animate. Toată copilăria și adolescența mea am privit televizorul ca acest obiect care ne aduce mai aproape de lume, ca o „bibliotecă” cu emisiuni, știri, muzică și filme.

Astăzi, lucrurile s-au mai schimbat. Una dintre cele mai importante schimbări aduse de noua generație de televizoare Samsung este modul în care interacționăm cu acestea. Dacă până acum controlul se baza pe meniuri și comenzi predefinite, tehnologia Vision AI Companion introduce o experiență conversațională, apropiată de o discuție naturală.