Constructorul AKTOR Romania a continuat și în acest an donațiile de carte de copii către școlile din localitățile aflată în zona în care lucrează la reabilitarea viitoarei căi ferate Brașov–Sighișoara, parte a Coridorului Rin–Dunăre.
Trei școli gimnaziale din Augustin (harta), Homorod (harta), și Rupea (harta) au primit o donație de carte de copii constând în 1.800 de volume noi, precum și mobilier de bibliotecă, oferite de constructorul AKTOR Romania, a cărui strategie de responsabilitate socială include susținerea copiilor și tinerilor. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Federației Naționale a Părinților (FNaP ProEDU) și al editurilor Arthur și Corint – acestea din urmă dublând donația făcută de firmă.
Astfel, cei peste 1.300 de elevi de la cele trei școli gimnaziale pot citi cărți selectate în conformitate cu recomandările pedagogice pentru vârsta lor, într-un mediu îmbunătățit pentru lectură. Este a doua ediție a proiectului „Citește și crește cu AKTOR”, pentru renașterea bibliotecilor școlare din România.
Cei 1.300 de elevi se adaugă celor peste 2.000 de elevi de la cele trei școli din Ciorogârla, Apața și Aiud unde AKTOR a donat peste 1.200 de cărți în anul 2025.
Augustin, Homorod și Rupea se află pe traseul căii ferate Brașov–Sighișoara, Subsecțiunea 2: Apața–Cața, parte a Coridorului Rin–Dunăre, aflat în reabilitare de către consorțiul RailWorks format din AKTOR S.A. (leader), Alstom Transport S.A. și Arcada Company.







