O firmă de avocatură bazată pe inteligență artificială a obținut o victorie într-o instanță din Anglia, într-un caz considerat de presa britanică drept o posibilă premieră pentru utilizarea AI în pregătirea completă a unui proces, transmite The Guardian citat de Mediafax.
Cazul a avut în centru o consultantă independentă în resurse umane, Tamires Camal Taquidir, care încerca să recupereze o datorie de 7.000 de lire sterline. În loc să apeleze la o casă tradițională de avocatură, aceasta a folosit serviciile Garfield AI, o platformă autorizată de autoritățile britanice să gestioneze anumite tipuri de litigii civile. Potrivit informațiilor publicate de The Guardian, clienta a plătit aproximativ 400 de lire pentru ca platforma să redacteze documentele juridice și să inițieze procedurile în instanță.
- articolul continuă mai jos -
AI a pregătit dosarul, un avocat a pledat în instanță
Deși cazul a fost prezentat drept o victorie a unei „firme de avocatură AI”, procesul nu s-a desfășurat fără intervenție umană. Garfield AI a pregătit documentația juridică necesară înaintea procesului, inclusiv declarații de martor și dosarul de documente folosit în instanță. Pentru ședința de judecată, compania a angajat însă un avocat care a reprezentat clienta în fața tribunalului. Procesul a avut loc pe 14 mai la Wandsworth County Court din Londra și s-a încheiat cu o decizie favorabilă reclamantei, instanța obligând partea adversă să achite suma datorată.










