Papa Leon al XIV-lea a criticat luni „birocratizarea progresivă a solidarităţii”, care împiedică furnizarea ajutorului către populaţiile din lumea întreagă afectate de foamete, în timp ce armele circulă în mod liber şi alimentează conflictele, informează agenția de știri AFP.

În cadrul unei vizite la sediul din Roma al Programului Alimentar Mondial (PAM) al Organizaţiei Naţiunilor Unite, suveranul pontif a îndemnat comunitatea internaţională „să sporească resursele alocate luptei împotriva foametei şi a cauzelor ei profunde şi să înlăture obstacolele care împiedică ajutorul să ajungă la cei care au nevoie de el”.

- articolul continuă mai jos -

Liderul de la Vatican şi-a exprimat regretul că preocupările umanitare rămân adeseori pe plan secund, în pofida declaraţiilor de principiu, transmite Agerpres.

„Tocmai în această prăpastie care există între recunoaşterea de principiu şi implementarea în practică concretă constatăm o birocratizare progresivă a solidarităţii, în paralel cu comercializarea tăcută a vieţii umane”, a declarat suveranul pontif.