Generația care susține Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a de săptămâna viitoare este una dintre cele mai interesante cohorte de elevi din ultimele două decenii. Este generația care a intrat în clasa pregătitoare în septembrie 2017, a traversat integral sistemul de învățământ primar și gimnazial în perioada marilor transformări și crize din educație și care va deveni, din toamna acestui an, prima generație de liceeni care va învăța după noile planuri-cadru, noile programe școlare și noile manuale aflate acum în procedură de elaborare și licitație. Datele obținute de Edupedu.ro de la Institutul Național de Statistică permit reconstituirea traseului acestei generații pe parcursul celor nouă ani de școală.

- articolul continuă mai jos -

În septembrie 2017, în clasa pregătitoare erau înscriși 156.170 de copii. Doi ani mai târziu, la începutul anului școlar 2019-2020, aceeași generație număra 176.685 de elevi în clasa a II-a, iar la finalul acelui an școlar 171.723 au fost declarați promovați. Nu este clar de unde au apărut cei 20.000 de elevi în plus, din clasa pregătitoare până într-a II-a, dar au existat atunci declarații care ar fi putut avea un impact semnificativ. Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, explica în mai 2020, când școlile erau închise, felul în care profesorii ar trebui să nu lase niciun corigent în acel an.