Președintele Nicușor Dan a comentat vineri, într-o conferință de presă la Bruxelles, cele trei acțiuni judicare care se petrecuseră în țară cu o zi înainte: pierderea procesului de la Înalta Curte de către Doninic Fritz în disputa cu Agenția Națională de Integritate, începerea urmăririi penale față de Ciprian Ciucu și decizia Tribunalului Ilfov de a suspenda deciziile politice ale PNL privindu-i pe cei care nu respectă hotărârea partidului de a nu susține un guvern Adrian Veștea.
- articolul continuă mai jos -
Referindu-se la primul dosar, președintele s-a lansat într-o critică destul de apăsată față de rolul și acțiunile Agenției Naționale de Integritate, părând astfel că-i ia apărerea, discret, primarului Timișoarei, Dominic Fritz.
”Față de hotărârea în cazul lui Dominic Fritz, pe timming, era o decizie așteptată. Nu a fost primul termen, dacă nu mă înșel era al doilea, a fost o amânare de pronunțare. Și aici aș vrea să fac un comentariu, care nu schimbă cu niciun milimetru poziția pe care am avut-o de-a lungul timpului pe subiectul acesta. Care este rolul Agenției Naționale de Integritate în statul român? Este rolul Agenției Naționale de Integritate să găseacă oameni care se îmbogățesc folosindu-și funcția publică sau este rolul ei să caute virgule în acte pe care diverși funcționari publici le fac?






