Dan Tănasă FOTO Facebook
Deputatul AUR Dan Tanasă a acuzat USR și PNL de „dublă măsură” în privința standardelor de integritate, susținând că reacționează cu o liniște „asurzitoare” la cazurile lui Dominic Fritz și Ciprian Ciucu, deși cele două partide „au construit întreaga lor identitate politică în jurul sloganului «Fără penali în funcții publice»”.
Joi, Înalta Curte a dat câștig de cauză Agenției Naționale de Integritate (ANI) în procesul cu Dominic Fritz, liderul USR și primarul municipiului Timișoara, stabilind printr-o decizie definitivă că acesta se află în conflict de interese. El a anunțat că va contesta verdictul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Tot astăzi, Direcția Națională Anticorupție l-a plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile pe Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL și primar al Capitalei, pe care îl acuză de luare de mită. Liberalul a negat acuzațiile.
În acest context, Dan Tanasă susține că „există o întrebare politică la care USR, PNL și susținătorii lor refuză să răspundă”.












