Aflat la Bruxelles, la Consiliul European de vară, președintele României, Nicușor Dan anunță că împreună cu prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a organizat prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii” la nivel de lideri, înaintea discuțiilor privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2028–2034.
„Vom continua să pledǎm pentru un buget al UE ambițios, cu resurse suficiente pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, precum și pentru consolidarea competitivității generale în întreaga Uniune Europeană”, a transmis Nicușor Dan.
- articolul continuă mai jos -
Președintele Nicușor Dan a mai informat că la Consiliul European se discută și despre progresele concrete privind consolidarea capacității de apărare a Uniunii Europene, cu o atenție specială acordată Flancului Estic și operaționalizării proiectului „Eastern Flank Watch”. „În același timp, subliniez importanța asigurării unei complementarități solide între eforturile Uniunii Europene și cele ale NATO. Un subiect deosebit de important pe agenda reuniunii este viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034. Vom avea o primă analiză a cadrului de negociere, care include, pentru prima dată de la publicarea pachetului bugetar de către Comisia Europeană, și propuneri concrete de alocări financiare”, a transmis Nicușor Dan.












