Președintele Nicușor Dan va participa la reuniunea Consiliului European de vară, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 18-19 iunie. Agenda reuniunii include o serie de subiecte prioritare pentru România, precum sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și avansarea parcursului lor de aderare, viitorul Cadru financiar multianual 2028-2034, securitatea și apărarea europene, competitivitatea și provocările economice globale, a anunțat Administrația prezidențială într-un comunicat de joi.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit sursei citate, președintele României va saluta pasul istoric realizat prin deschiderea oficială, la data de 15 iunie 2026, a primului capitol de negociere (Elemente Fundamentale) pentru aderarea la UE a Ucrainei și Republicii Moldova și va arăta că acest proces trebuie să avanseze într-un ritm susținut, prin deschiderea tuturor celorlalte capitole de negociere, cât mai curând posibil. Președintele Nicușor Dan va evidenția, deopotrivă, importanța unui mesaj puternic de sprijin pentru Republica Moldova, având în vedere și Summitul UE-Republica Moldova care va fi organizat imediat după reuniunea Consiliului European, pe 22 iunie 2026.
Continuarea sprijinului european pentru Ucraina, pe toate dimensiunile relevante – politic, economic, militar și umanitar, va fi un alt subiect prioritar pe agenda reuniunii. România susține menținerea unei abordări unitare și ferme la nivel european, prin creșterea presiunii asupra Federației Ruse, inclusiv prind adoptarea celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni.












