Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care s-a reținut starea de conflict de interese a primarului Municipiului Timișoara, domnul Fritz Dominic Samuel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul formulat de către domnul Fritz Dominic Samuel împotriva sentinței civile nr. 63/2026 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara- Secția Contencios administrativ și Fiscal, validând astfel Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat starea de conflict de interese în care acesta s-a aflat.

- articolul continuă mai jos -

În esență, s-a reținut că acesta a participat la emiterea unui act administrativ prin care, folosindu-și autoritatea funcției, a procurat beneficii propriului creditor de la care primise un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale de la Primăria Municipiului Timișoara.

Decizia ÎCCJ reconfirmă standardul obiectiv al conflictului de interese. Potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, nu este necesar să fie dovedită existența unui prejudiciu concret sau faptul că decizia publică a fost efectiv influențată de corupție. Este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice, iar persoana aflată în funcție să participe la emiterea actului administrativ.