PSD a cerut joi conducerii PNL să îi retragă sprijinul politic lui Ciprian Ciucu pentru exercitarea funcției de primar general al Capitalei și să îl suspende din toate funcțiile deținute în partid, după ce edilul, prim-vicepreședinte al PNL, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită.

„PNL trebuie să-i retragă imediat sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.

Social-democrații „solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care le-a solicitat de-a lungul timpului altor partide care au avut reprezentanți acuzați de fapte de corupție”.

PSD susține că, după plasarea lui Ciprian Ciucu sub control judiciar, conducerea PNL „trebuie să dispună de urgență suspendarea acestuia din toate funcțiile deținute în partid și să-i retragă sprijinul politic pentru exercitarea funcției de primar general al Capitalei”.

Social-democrații afirmă, de asemenea, că edilul ar trebui să facă „pasul în spate” din funcția publică pe care o ocupă, pentru ca acuzațiile care îl vizează să nu afecteze imaginea instituției.