Germania trimite două nave în Marea Roșie în vederea unei eventuale misiuni militare în Strâmtoarea Ormuz, a declarat joi ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, potrivit Reuters.

La câteva ore după ce președintele american Donald Trump a semnat un acord cu Iranul pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu care a perturbat aprovizionarea globală cu energie, reprezentanții industriei maritime și ai sectorului asigurărilor au solicitat trimiterea urgentă a unor nave de deminare în strâmtoare.

„În acest moment, nava noastră de deminare Fulda și nava de aprovizionare Mosel traversează Canalul Suez în direcția Mării Roșii”, a declarat Pistorius în fața reporterilor, la sosirea lui la o întâlnire cu omologii din NATO, la Bruxelles.

Pistorius, care nu a oferit un interval de timp, a afirmat că va fi necesară aprobarea Iranului și a Omanului înainte de orice fel de participare la o operațiune de deminare, adăugând că orice misiune va depinde, de asemenea, de evoluția negocierilor dintre Teheran și Washington.

Asigurarea deminării strâmtorii ar putea întârzia cu câteva săptămâni revenirea la traficul maritim normal, au declarat pentru Reuters surse din domeniul transportului naval și al securității maritime.