Prim-ministrul polonez Donald Tusk a anunțat joi că autoritățile au reținut un suspect în cazul asasinării artistului rus exilat Robert Kuzovkov, care activa sub pseudonimul Semyon Skrepetsky, informează Politico. Skrepetsky era un cunoscut critic al președintelui rus Vladimir Putin, cunoscut pentru caricaturile sale satirice și pentru un canal de YouTube cu aproximativ 28.000 de abonați. El a fost împușcat mortal luni, în plină zi, în Biała Podlaska, un oraș din estul Poloniei, situat la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Belarus.
- articolul continuă mai jos -
Potrivit lui Tusk și poliției din regiunea Lublin, un bărbat de 36 de ani, posesor al unui pașaport georgian, a fost arestat, fiind suspectat de uciderea lui Kuzovkov.
Miercuri, Tusk a declarat că „totul indică faptul că a fost vorba de un asasinat politic”, dar a adăugat că autoritățile poloneze încă strâng „dovezi și concluzii mai concrete”. „Dacă se va dovedi că Rusia se află în spatele acestui atac, acesta ar constitui un act de terorism de stat”, a adăugat el. Joi, Tusk a părut să-și reafirme convingerea că asasinatul a fost comandat. „Autoritățile lucrează pentru a identifica persoana care a comandat crima”, a scris el pe X










